Prietenie [My Fan-Fic ;x]

Capitolul I-Prietene pentru totdeauna?

Prietenie [My Fan-Fic ;x] Hilaryduffdwe1

Eram cu prietena mea cea mai buna.Sau cel putin asa o credeam eu.Desi ne cunosteam de la 5 ani, tot era ceva ciudat intre noi.Aveam amandoua fiecare 15 ani.Amandurora ne placea aceeasi mancare, acelasi film, aceeasi melodie … pana cand ceva ingrozitor s’a intamplat. Numele ei era “Samantha”. Ii placea foarte mult sa ajute lumea , si mai ales sa fie cu mine mereu. Era o fata frumoasa, blonda si cu ochii verzi. Era superba. Mereu imi doream sa arat ca ea. Eu , eu nu eram asa de frumoasa.
Era o zi de primavara ,insorita si calduroasa.Eram in tabara.Ne’am propus sa mergem amandoua , sa exploram putin imprejurimile. Trebuia sa traversam un pod pentru a ajunge pe cealalta parte,dar podul nu era asa de stabil. Eu una, am trecut cu bine, dar Samantha…
Imediat m’am trezit si am inceput sa strig:

-“Samanthaaaa Samanthaaaaaaa”

-“Ce s’a intamplat,Serena? se auzi vocea mamei.

-Ah..am avut iar un cosmar cu Samantha. Mama, imi lipseste foarte mult, unde e? Trebuia sa vina… am spus eu dezamagita

-Oh o sa fie aici in curand. Termina cu prostiile si imbracate.

-Da, asta o sa fac…

Deci pana la urma ,era doar un vis. Adica de fapt un cosmar…Doamne ajuta ca nu s’a intamplat asa in realitate, ce m’as fi facut eu, fara Samantha? Era prietena mea cea mai buna, pentru Dumnezeu!!!
Cu toate ca nu cred ca ei i’ar fi pasat asa de mult cum imi pasa mie de ea. Oricum sa trecem peste toate detaliile astea. M’am dus si m’am imbracat, si am coborat scarile pentru a merge in bucatarie sa mananc.Ma asez la masa si incep sa gust cate umpic …

-Draga mea, nu mai fi asa si mananca! Ti’am spus deja, Samantha o sa fie aici c’am pe la ora…(se ridica si se duse sa se uite la ceas) 13 si jumatate. C’am atat ar trebuii sa faca de la gara pana aici.

-Vai mama, asta este o veste ,minunata! I’am dus dorul. Abia astept sa o vad.si m’am dus in camera mea.

Acum vreau sa o iau de la inceput si sa va povestesc ce s’a intamplat.Cum v’am spus ,eram prietene bune, ne spuneam orice secret, iar parintii Samanthei , se despartisera,iar ea a fost nevoita sa plece cu mama ei in Italia pentru aproximativ 1 an. Deci va dati seama cat timp am stat si am scris in jurnal, deoarece nu aveam cu cine vorbii sau sa imi impartasesc ideile, sentimentele.
Iar acum dupa atata timp, in sfarsit venea acasa. Se mutase definitiv, la mine acasa! Eram nerabdatoare. Abia asteptam sa o vad, sa vad cum arata, daca s’a schimbat , sau daca e tot Samantha pe care o stiam eu.
Din fericire, era ora 13:15. Mai erau 15 minute pana la sosirea ei. M’am grabit, si am inceput sa fac putina ordine in camera mea, deoarece de cand ne’am despartit nu prea mai aveam asa mare grija de mine. Dar ma gandeam, oare ne vom mai intelege? Adica , vom mai vorbii aceeasi limba? Daca nu mai stie sa vorbeasca in romana? Daca eu nu voi putea sa invat italiana? Daca o sa aibe acum alte gusturi? Daca nu o sa mai fim prietene bune?Atatea intrebari isi asteptau raspunsul intr’un sfert de ora.
Inima imi batea puternic. Eram intr’un fel sigura ca nu va mai fi aceeasi Samantha pe care eu o cunosteam de mica… sigur ceva era schimbat la ea, pentru ca nu era prima oara cand pleaca.A mai plecat o data, si era putin schimbata deoarece nu a stat asa de mult…Dar cand stau si ma gandesc , daca ar fi stat mai mult de o luna si jumatate? Cred ca o puteam considera deja o straina. Dar oricum mai bine ca nu s’a intamplat asta.
Era deja ora 13:30. Ea nu venise. Si totusi inima imi batea cu putere. 13:35…

-Mamaaaaaa! strig eu putin nervoasa

-Da draga mea, s’a intamplat ceva?

-Ai zis ca va fi aici! Este 13 si 38. Iar Samantha nu e.

-Asteapta, tocmai am primit un telefon de la mama ei… asteapta draga mea

Si ma saruta parinteste
Eram asa de entuziasmata. Chiar venea acasa. I’am dus dorul asa de mult… si incredibil…venea acasa! Nu’mi venea sa cred…Eu inca ma rugam la bunul Dumnezeu sa nu fie schimbata, deoarece acum aveam nevoie de Samantha vechea mai mult decat orice pe lume. Ea era cu siguranta prietena de care aveai nevoie cand erai singur si vroiai sa vorbesti cu cineva… era o buna ascultatoare, de aceea am avut atata incredere in ea si i’am spus tot ce am avut pe suflet, cu toate ca mai mult la sigur uitase tot ce am facut, cum ma chema, cand era ziua mea, sic ate lucruri am facut amandoua…
Era deja 13:45, eram sigura ca nu mai venea, deja dura prea mult. Asa ca m’am pus in pat si am inceput sa plang in hohote…

Sper ca va place fanficul meu E primul facut...imi incerc si eu norocul, stiu ca nu e cine stie ce , dar vreau sa aflu si eu parerile voastre. Kiss

imi place I love you

:X:X:X
e dragut: X:X:
pe cand nextu? I love you

:X:X
pwpiki kiss

Anul 1 Mesaje : 13 Geleoni : 5383 Reputatie : 0

Foarte fain I love you

Nextul

NEEEEEEEEEXXXXTTTT!!!!! :x

Vizitator

E foarte bine inceputul pentru primul fan fic
Succes in continuare

Multumesc frumos.

NEXT:

Capitolul II-Revederea

Prietenie [My Fan-Fic ;x] Oqlnys

Mama mea a urcat scarile si a venit la mine. Oare ce mai vrea? Nu vede ca deja sunt suparata?!

-Draga mea, dute pana jos.

-De ce?

-Pentru ca…vrea tatal tau sa vorbeasca ceva cu tine.

-Si anume?

-Nu stiu eu, ce doreste el. Daca vrei sa vorbesti cu el dute jos si gata!

Si a iesit putin furioasa din camera. Eu ma ridic si ma duc la baie sa ma spal pe fata deja umeda de atata plans. Ma aranjez putin, ma machiez si cobor. Sigur ma trimitea iar la magazin.

-Da , tatic. Ce vrei?

-Dute si adu-mi si mie de afara , o cheie. Am nevoie.

-Pentru asta m-ai deranjat pe mine?

-Da. Si te rog sa nu mai faci asa cu mama ta. Aproape ca ai suparat-o.Tu trebuie sa faci ce ti se spune inca nu ai 18 ani sa ai casa ta si sa faci ce vrei. Ai inteles domnisoara?

-Da tata.

Auzi, nu aveam casa mea! Hm,bine atunci o sa plec, daca tot nu am voie sa fac ce vreau! O sa plec in Italia, dupa Samantha .Da, asta o sa fac. In viata mea nu am avut o idee mai buna. Si ies pe usa valvartej , si in fata portii o vad pe EA. Pe Samantha.Deci parintii mei au facut o fapta buna, daca stau sa ma gandesc mai bine. Dupa plans , vine ras!!!

-SAMANTHA!!!!!!!!!!!!!!! ><

Eu deja alegarsem catre ea sa o imbratisez. Vai , era la fel numai ca putin mai dezvoltata si inalta. Acuma nu mai parea ca suntem surori…dar oricum nu ma deranja, pentru ca acuma era mult mai frumoasa.

-Ce faci aici? Cand ai ajus? Cum a fost in Italia? Si cat ai de gand sa stai? Ti’a fost dor de mine? Pentru ca mie mi’a fost enooooorm.

Si iar am imbratisat’o. Sper ca nu o speriasem de atatea intrebari, dar ea ma cunostea mai bine ca oricine. Dar nu o vedeam la fel de fericita, cum eram eu. De ce oare? Ce se intamplase?

-Samantha ma sperii! De ce esti asa trista? Si de ce nu te bucuri sa ma vezi?  

-E-eu…nu p-pot sa m-ma b-bucur.

-Samantha , cum poti sa spui asta?

-Serena ,imi p-pare rau ,d-dar…

-Dar ce, Samantha? Spune-mi! CE?

-E-eu….n-nu o s-sa p-pot s-sa r-raman cu t-tine…

-DE CE?

-Pentru c-ca m-mama … n-nu vrea s-sa vina a-aici i-inapoi…

-Adica?!

-O s-sa ramanem in I-italia. Pentru t-totdeauna… (

M-am uitat la chipul ei, o lacrima tocmai i se prelinse pe obraz. Nici eu nu mai aveam mult si plangeam, din nou. Nu’mi venea sa cred. Atunci de ce mai venise? Mai bine nu venea , si gata!!!

-Si de ce ai mai venit??

I’am spus eu uitandu’ma intr’o alta parte sa nu ma vada ca plang.Nici nu a putut raspunde pentru ca era la fel de uimita ca si mine de aceasta intrebare. Stia ca eram foarte fericita sa o vad…intotdeauna…dar acum si ea observase ca era altfel…

-ZI! De ce ai mai venit? Sa ma vezi si tu cum plang? ZI!

Si am intors fata catre ea si ma uitam fix in ochii ei. Dupa care am plecat in camera mea.

-Draga mea , ce ai patit? De ce plangi?

-Datorita voua! Sunteti fericiti?

-Despre ce vorbeste, dragul meu?

-Pai nu stiu!.

Dar eu eram deja in camera mea si plangeam. Samantha… trebuie sa imi scot numele asta din cap. Incepeam deja sa nu o mai suport. Exact de ce ma temeam. O uram! O uram pentru ca ma facut sa plang dupa ea. De parca nu eram cele mai bune prietene, parca se cladise altceva intre noi. Imi era ca o sora, si s’a schimbat atat de mult. DE CE A MAI VENIT??????? DE CE???????????? Tipam aceste cuvinte si plangeam, plangeam si plangeam….nimeni nu ar mai fi putut sa ma consoleze, decat daca cineva ar rosti urmatoarele cuvinte:” Dar Samantha nu pleaca. Te’a mintit. O sa ramana in Catesville , cu tine. Definitiv.” Dar stiam ca aceste cuvinte nu sunt adevarate. Erau niste minciuni. MINCIUNI!!Am spus cu voce tare. Parintii mei erau deja foarte speriati, ei probabil chiar nu stiau despre ce era vorba? Adica nu ei au adus’o pe Samantha? Sau nu era ea? Dar semanau prea mult. Ceva era foarte straniu, iar eu am sa aflu ce se intampla.M’am ridicat, am luat un servetel ,si mi’am sters fata. Dupa care imi iau valiza si imi fac bagajul. Plecam dupa ea. Sa vad cu adevarat daca era ea, sau alta persoana. Daca ea cu adevarat ramanea acolo, pentru totdeauna. Si daca chiar nu ii pasa de mine, si de prietenia noastra, si daca ma facut sa sufar cum nu mai facuse nimeni altcineva. Dar nici ea nu parea incantata de idée sa ramana cu mama ei acolo pentru totdeauna. Daca ma inselasem si nici Samantha nu era fericita? De fapt chiar nu era. Pentru ca plangea. La fel ca mine. Dar atunci de ce mai venise?? Nu pot sa inteleg, de ce? Poate ca ei chiar ii pasa…